Imnul de promovare a stațiunii Mamaia, cântat de Loredana: „Nu e primarul, e salvamarul”

Imnul de promovare a stațiunii Mamaia, cântat de Loredana: Nu e primarul, e salvamarul
Publicat: 03/04/2013, 10:34
Actualizat: 31/01/2019, 18:39

O parte a piesei dedicate promovării stațiunii Mamaia a fost prezentată, marți seară, în cadrul unui concert pe care Loredana l-a susținut la Constanța, pe scenă fiind și primarul Radu Mazăre, care a îndemnat-o pe artistă să prezinte publicului piesa respectivă și a numit-o ambasadoarea stațiunii.

Radu Mazăre a fost prezent la concertul susținut de Loredana la Casa de Cultură din Constanța, iar la un moment dat, aproape de finalul spectacolului, edilul a urcat pe scenă alături de cele patru tinere care îl însoțeau, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Nu e primarul, e salvamarul”, a spus Mazăre spectatorilor care îl aplaudau.

„Lori, a venit salvamarul și are o surpriză pentru tine”, i-a transmis primarul Loredanei care în acel moment se afla în culise. „O aducem înapoi pe Loredana, că avem treabă cu ea și, împreună cu Loredana, o supriză pentru voi. O rog să cânte în premieră din imnul stațiunii Mamaia, să ne cânte o strofă și refrenul, că melodia va fi gata peste două săptămâni”, a spus Radu Mazăre.

El i-a oferit Loredanei un buchet de flori și un tort pe care se aflau un far, un salvamar și două tinere.

Înainte ca Loredana să înceapă să cânte melodia, Mazăre a anunțat că o desemnează pe artistă ambasador al stațiunii Mamaia.

La final, Radu Mazăre și Loredana le-au spus spectatorilor că îi așteaptă de 1 Mai la filmarea videoclipului.

Mazăre și cele patru tinere au coborât de pe scenă, iar Loredana a continuat apoi concetul interpretând „Trandafir de la Moldova”, piesă pe care primarul a dansat din sală împreună cu cele care îl însoțeau.

După ce concertul a luat sfârșit, Radu Mazăre a povestit jurnaliștilor cum s-a născut imnul stațiunii Mamaia.

„Am vorbit cu Loredana și i-am explicat ce vreau, iar după o oră îmi spune că are o melodie. Mi-a pus melodia și pe urmă am mai discutat puțin. Peste două săptămâni îi dăm drumul, inclusiv cu cântarea mea, partea de rap”, a explicat Mazăre.

Îndemnat de jurnaliști să interpreteze o parte din rolul său din piesă, primarul s-a scuzat: „Mă puneți să cânt și eu încă nu am ajuns la studio să iau lecțiile de la Loredana, de-aia nu cânt”.

Radu Mazăre a mai anunțat că rapperul constănțean Chimie, care făcea parte inițial din acest proiect, a fost înlocuit de Cabron.

Loredana, Radu Mazăre și Cabron vor lansa peste două săptămâni un imn dedicat stațiunii Mamaia, iar filmările videoclipului sunt programate pentru data de 1 Mai.

În urmă cu o săptămână, primarul Radu Mazăre a declarat că de 1 Mai va purta un costum de salvamar din anii ’40, adică „budigăi cu bretele”, când vor avea loc filmările pentru videoclipul piesei de promovare a stațiunii Mamaia, care va fi cântată de Loredana.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Mâncarea care te bagă în spital. A fost retrasă de urgență
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Cei mai noi sateliți Starlink emană și mai multe radiații decât versiunile anterioare